TRACTO-TECHNIK, la Bauma 2019, designul a reprezentat vectorul inovației
Tracto-Technik, o companie de familie cu sediul în localitatea Lennestadt, Germania, binecunoscută în întreaga lume pentru producția și comercializarea de mașini și accesorii pentru instalarea și reabilitarea conductelor subterane, pentru construirea rețelelor de alimentare și de evacuare cu folosirea tehnologiilor «Trenchless», cunoscute și sub numele de tehnologii NO-DIG (tehnologii de excavare fără șanț deschis). Aceste tehnologii oferă numeroase avantaje deoarece intervenția asupra solului se produce numai în anumite locuri, protejând astfel suprafețe valoroase, reducând impactul asupra mediului și fără a împiedica traficul rutier și viața economică.
Ca pionier în dezvoltarea tehnologiilor NO-DIG, Tracto-Technik a devenit una dintre cele mai importante companii din cadrul industriei «Trenchless» bazându-se în permanență pe inovație. Astăzi portofoliul de produse acoperă întregul spectru de construcții pentru dezvoltarea unor complexe infrastructuri subterane urbane și pentru menținerea acestora în stare optimă de funcționare, pentru o lungă perioadă de timp. Între aceste produse sunt incluse și platformele de foraj orizontal direcțional – HDD, care sunt comercializate sub marca GRUNDODRILL.
Tehnologia procesului și a echipamentelor
Atunci când se instalează conducte prin utilizarea tehnologiei HDD, mai întâi se forează o gaură pilot de-a lungul traseului planificat pentru instalarea conductei. Apoi se mărește gaura, iar conducta atașată de alezor este trasă pe traseu. Tehnicile de detectare și monitorizare au evoluat într-atât, încât acum se pot executa lucrări de forare, chiar și pe sub complexe industriale. Domeniile de aplicare a tehnologiei HDD includ, de asemenea, instalarea conductelor de gaz, de termoficare, de alimentare cu apă, a conductelor de presiune pentru canalele colectoare, precum și conductele ce protejează traseele de cabluri pentru telecomunicații sau sistemele de dirijare a traficului, conductorii optici sau electrici de joasă, medie ori înaltă tensiune. Datorită multiplelor sale avantaje și gamei largi de aplicații tehnologia HDD este folosită din ce în ce mai frecvent la nivel mondial, ceea ce a condus la o cerere tot mai mare de astfel de echipamente. Petru oricare dintre aceste aplicații Tracto-Technik a conceput seria de utilaje GRUNDODRILL, ce beneficiază de o caracteristică unică – percuția hidraulică și care, grație polivalenței și profitabilității în exploatare, reprezintă adevărate etaloane ale noii tendințe „trenchless”. Aceste utilaje constau dintr-un șasiu pe șenile, un braț rigid, o unitate de antrenare diesel-hidraulică, un dispozitiv de alimentare și antrenare rotativ, o magazie pentru țevile de foraj și o cabină pentru operator.
Conceptul «Straight Dinamic»
Pentru cea mai recentă generație a echipamentelor GRUNDODRILL, a fost creat un design special care să reflecte suflul brandului TRACTO-TECHNIK. În acest sens, s-a ținut cont de conceptul modular de construcție pentru diferite dimensiuni, precum și de calitatea superioară a tehnologiei utilizate. Strategia de concepție a fost încredințată companiei SCHINDLER CREATIONS.
Rezultatul s-a concretizat în conceptul «Straight Dinamic» al noii platforme de foraj GRUNDODRILL, unde alăturarea tuturor componentelor îți creează o unitate optică remarcabilă, cu o valoare de recunoaștere ridicată. Elementul central este cabina operatorului, echipată cu cea mai recentă tehnologie de comandă și control și prevăzută cu mari ferestre panoramice. Aspectul vizual este accentuat de o linie de contur de culoare bleu, culoarea brandului TRACTO-TECHNIK, care contrastează frapant cu culoarea neagră a mașinii și a cabinei. La solicitarea clientului, partea laterală a capotei unității diesel-hidraulice poate fi inscripționată, iar culoarea liniei de contur poate fi înlocuită cu o altă culoare.
Caracteristicile conceptului «Straight Dinamic»
• Noul design al cabinei, adaptat strict pe nevoile operatorului, oferă o vizibilitate perfectă asupra platformei HDD și a frontului de lucru, nemaifiind necesară rotirea cabinei ca la modelele anterioare.
• Rotirea cabinei nemaifiind necesară, s-a redus și spațiul de lucru necesar utilajului, astfel încât se optimizează toate procesele ce se desfășoară pe lângă platforma HDD.
• Mulțumită suspensiei cabinei, a scaunului ergonomic, opțional cu suspensie pneumatică, a dispunerii optime a comenzilor și a altor detalii de confort, cum ar fi diverse compartimente de depozitare, prize de încărcare, etc. controlul echipamentului HDD a devenit pentru operatorul platformei mai simplu și mai eficient, indiferent de cât de complexe ar fi găurile de foraj.
Conceptul «Straight Dinamic», cu al său design futurist, ilustrează în mod clar că compania TRACTO-TECHNIK, cu noua sa generație GRUNDODRILL, dorește să ofere echipamente HDD cu o tehnologie avansată și un grad înalt de inovare, precum și cu o ergonomie îmbunătățită care să-i ofere operatorului o capacitate de manevrare mai ușoară a platformei de foraj.