AMIBLU – Reabilitare majoră în Bucureşti
Sistemul de canalizare al capitalei României – Bucureşti are o vechime cuprinsă între 25 şi 100 de ani. S-a decis astfel renovarea pas cu pas a sistemului pentru creşterea eficienţei si fiabilităţii acestuia. Câteva secţiuni de reabilitat sunt in mod particular provocatoare deoarece sunt chiar lângă Palatul Parlamentului in centrul vechi, acolo unde spaţiul si accesabilitatea sunt limitate. Aceste condiţii cer o abordare specială – şi soluţia perfectă a fost găsită la Amiblu.
După considerente tehnice amănunțite, a fost semnat un contract privind furnizarea a 5200 m de profile de țeavă GRP non-circulare în formă ovoidală într-o serie de secțiuni transversale cu lungimi cuprinse între 1m si 2.35 m.
În aproape doi ani, șase din cele șapte secțiuni ale vechii canalizări au fost reabilitate cu succes cu conductele Amiblu NC Line – fiecare cu profiluri de lățime diferită (780-1700 mm), înălțime (1200-2550 mm) și grosime a peretelui (14 -24 mm). Cea de-a șaptea și ultima parte este livrată în prezent și va fi instalată până la sfârșitul anului 2019. Alți 63 m de conducte circulare GRP Hobas au fost, de asemenea instalate. Odată terminat, proiectul de reabilitare va îmbunătăți protecția mediului, precum și siguranța sistemului de apă și de canalizare din București și va reduce considerabil costurile generale de exploatare. Costin Berbecaru, directorul vânzărilor Amiblu pentru Europa de Sud-Est, vorbește despre complexitatea proiectului.
Costin Berbecaru | |
South East European Sales Director AMIBLU |
Să începem chiar de la început: Care este background-ul acestui proiect?
Costin Berbecaru: Reabilitarea canalizării din București implică o serie de etape și locații. În aprilie 2016, TAHAL și Primăria Municipiului București au semnat un contract pentru implementarea diferitelor lucrări. Printre acestea se numără secţiuni de reabilitare prin torcretare, etanşarea îmbinărilor, microtunelare a unui nou colector și reabilitarea prin GRP cu o lungime de aproape cinci kilometri. Pentru această ultimă secțiune, TAHAL a avut inițial un alt furnizor de conducte, dar la final i-am convins în totalitate de beneficiile folosirii ţevilor GRP Amiblu: marca și calitatea consacrate, cel mai bun raport calitate-preț, disponibilitatea cunoștințelor și experienței noastre complete, și flexibilitatea cu care am putut adapta ritmul livrărilor la nevoile lor. Contractul de furnizare a fost semnat în noiembrie 2016. Prima comandă pentru jumătate din proiect a fost furnizată în decembrie 2017, a doua în septembrie 2018 și a urmat o a 3-a și a 4-a comandă.
Ce muncă pregătitoare a făcut Amiblu?
Costin Berbecaru: Echipa noastră de experți a efectuat mai multe teste și calcule FEM, a creat rapoarte și proceduri, pentru a personaliza perfect profilurile non-circulare la diametrele și condițiile variate ale canalului existent. Grosimea peretelui conductelor, de exemplu, a fost definită și calculată în funcție de sarcina proiectului, folosind metodele 3R2014 și ISO 16611. Produsul NC oferă o rezistență de deformare verticală egală sau chiar mai mare în comparație cu o conductă circulară de 10.000 SN de aceeași înălțime.
Cum au fost transportate conductele pe diversele puncte de lucru din oraş?
Costin Berbecaru: Țevile au fost livrate în diferite locații chiar în centrul Bucureștiului pe camioane mai mici, care erau echipate cu macarale. Astfel ne-am putea adapta optim la străzile înguste și la traficul intens, precum și la posibilitățile restrânse de descărcare și depozitare a conductelor pe șantier. Echipele noastre de proiect Amiblu se potrivesc perfect ca şi logistică și condiții atât de provocatoare, deoarece multe proiecte trenchless sunt realizate în zonele urbane.
Cu siguranță, acesta este un beneficiu uriaș! Deci, conductele au fost apoi introduse în vechiul canal?
Constin Berbecaru: Exact. Atât profilele Non-Circulare, cât și conductele circulare au fost coborâte în canalizarea veche de cărămidă cu ajutorul unei macarale sau a unui stivuitor și apoi mutate orizontal de un cărucior sau trase cu un cablu de oțel de un troliu din partea opusă. Segmentele de țeavă de aceeași dimensiune au fost îmbinate prin îmbinări cu clopot – cep cu garnituri elastomerice cu sprijinul personalului de lucru, care a ajutat la reglarea perfectă a poziției profilelor. Secțiunile cu formă diferită au fost conectate prin intermediul căminelor, după centrarea și fixarea conductelor cu ajutorul distanțierelor din diferite materiale. În funcție de greutatea, poziția și dimensiunea conductelor, forța necesară de conectare a fost asigurată fie cu stivuitor, troliu sau scule manuale. Noile conducte au fost apoi fixate în interiorul canalului vechi cu o metodă inovatoare de sudare a șuruburilor și piulițelor în fiecare conductă, pe minim patru și maxim opt puncte, ceea ce duce la o fixare puternică între conducta veche și cea nouă.
Ceva implicații notabile ale lucrărilor de instalare asupra traficului și a bucureștenilor?
Costin Berbecaru: Nimic considerabil, nici măcar în timpul injectării cu mortar, care este faza de instalare care necesită majoritatea utilajelor – compresor, camion mortar, pompă mortar, rezervor de apă etc. – și spațiu. 90 la sută din lucrările de cimentare au fost executate noaptea, pentru a nu perturba traficul.
Cum rămâne cu părțile rămase de executat ale acestei mari inițiative de reabilitare?
Constin Berbecaru: Încă mai sunt multe de făcut și Amiblu a fost implicat dintr-un stadiu incipient. Bucureștiul pregătește în prezent o documentație pentru accesarea fondurilor UE prin programul POIM (program operațional pentru infrastructura mare). Un alt proiect este în prezent în curs de pregătire, care presupune măsuri de reabilitare, atât cu conducte circulare, cât și Non-Circulare ale rețelei de canalizare din trei cartiere: Cotroceni, Regina Maria și Tineretului. După finalizarea acestui proiect, clientul este foarte mulțumit de demersul nostru profesional și este interesat să mențină parteneriatul pentru etape suplimentare.