Memorandum de Înţelegere pentru dezvoltarea unor proiecte de investiţii „greenfield” în România
Societatea Națională de Gaze Naturale „ROMGAZ” S.A. Medias şi LIBERTY GALATI S.A. au semnat in data de 10 iunie un Memorandum de Înţelegere care are în vedere înființarea unei societăți în comun, de tip „joint venture”, în perspectiva dezvoltării unor proiecte de investiții de tip greenfield („de la zero”), respectiv dezvoltarea unei unități de producere a energiei electrice pe baza de gaze naturale („CCGT”) și a unor unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, folosind atât tehnologii eoliene cât și fotovoltaice.
Prin acest Memorandum de Înţelegere, cele două companii sunt de acord să lucreze împreună în adevăratul spirit al parteneriatului pentru a se asigura că există o abordare unită și receptivă cu privire la implementarea proiectelor de investiţii, ce vor putea fi finanţate atât din capitaluri proprii, cât şi din surse externe prin compania de tip „joint venture” care va căuta să atragă fonduri europene prin intermediul mecanismului de finanțare „Green Deal” și/sau prin intermediul schemelor de finantare disponibile în România.
Perioada de implementare a acestor proiecte de investiții va fi cuprinsă între 3.5 și 4 ani, în care ambele companii vor coopera și vor depune eforturi comune pentru ca proiectele de investiţii să devină realitate şi un model de bună practică în economia românească.
Adrian Volintiru, director general ROMGAZ, a declarat: “Acest parteneriat este un exemplu pentru România. Continuăm astfel prioritățile ROMGAZ din strategia de dezvoltare pe termen lung prin care ne dorim sa diversificăm lanţurile de valorificare a gazelor naturale la nivel superior. Investiția este una importanta la nivel național și reprezintă un prim pas de poziționare a României pe harta Europei în producția de oțel verde. Astfel de investiții duc la dezvoltări pe orizontala a multor sectoare economice și implicit o motivaţie pentru ROMGAZ să amplifice programele de explorare-producție.”
Sanjeev Gupta, Președintele Executiv al Alianței G.F.G., a declarat: „Pe baza acordului pe care le-am semnat astăzi cu Romgaz, vom putea livra energia competitivă pe termen lung, necesară susținerii acestui proiect fascinant, de a produce la Galați oțel cu o amprentă redusă de carbon. Nu am nicio îndoială că acest proiect va avea un mare succes și va pune Galațiul pe hartă, nu doar în Europa, ci la nivel global, ca o unitate de fabricare a oțelui cu conținut scăzut de carbon, durabil, pentru o nouă epocă, construită pentru generațiile următoare.”