Asociația Română pentru Smart City și Fip Consulting vor realiza Strategia de Smart City a Municipiului Reșița
Asociația Română pentru Smart City, alături de societatea de consultanță Fip Consulting, au câștigat licitația pentru elaborarea Strategiei de Smart City a Municipiului Reșița.
Contractul a fost atribuit prin licitație publică, începând cu data de 27 iulie 2020, având o durată de execuție de 9 luni.
Obiectul contractului este reprezentat de servicii de consultanţă în vederea elaborării Strategiei Smart City pentru Municipiul Reșița orizont 2027 pentru proiectul: „Implementarea unui sistem de informatizare a administraţiei publice, sistem de management integrat al datelor administraţiei Publice şi îmbunatăţirea organizării instituţionale şi a procedurilor la nivelul Municipiului Reşiţa”, realizat cu fonduri europene.
O strategie Smart City presupune stabilirea celor mai bune scenarii de dezvoltare, raportate la potențialul local și regional și elaborarea modelului de Smart City prin stabilirea de obiective și priorități în domeniile cheie, raportate inclusiv la cele 6 verticale Smart City, așa cum sunt definite de Comisia Europeană: Smart Governance, Smart Mobility, Smart Economy, Smart Living și Smart Environment.
Cu peste 200 de parteneri activi, Asociația Română pentru Smart City (ARSC) este principala organizație a Industriei Smart City din România, având ca obiectiv principal dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din țară. Organizația a realizat primul Audit Smart City din România și se bucură de recunoaștere internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative, grupuri de lucru și partener în programe naționale și internaționale alături de cele mai importante companii implicate în proiecte de Smart City.
Fip Consulting este o companie de consultanță cu 14 ani de expertiză în domeniul proiectelor finanțate din fonduri europene și principala companie de consultanță și inginerie în domeniul mobilității și regenerării urbane, având cel mai amplu portofoliu de proiecte de acest gen.
Procesul de transformare a Municipiului Reșița a început în urmă cu 4 ani, iar realizarea Strategiei Smart City este doar una din etapele importante de dezvoltare, de atragere a investițiilor, de optimizare a proceselor instituționale dar, mai ales, de creare a unei comunități prietenoase cu locuitorii acesteia.