Ditch Witch® a prezentat la Bauma 2022 cea mai mare platformă de foraj direcțional din lume, pentru toate tipurile de teren
Text: Valeriu BEZDEDEANU
Fiind cel mai mare echipament de foraj direcțional din lume, AT120 îmbunătățește eficiența șantierului pentru proprietarii de mașini de foraj de dimensiuni medii și mari, deoarece utilizează mai puțin fluid de foraj, ceea ce duce la reducerea deșeurilor pe șantier, la minimizarea curățeniei și la reducerea impactului asupra mediului. Platforma de foraj direcțional AT120 că a fost dezvoltată având în vedere lucrările de conducte, zăcăminte de petrol, gaze, canalizare și apă, împreună cu linii de comunicații cu diametru mai mare.
AT120 are un cuplu de rotație de 21 015,18 Nm și un cuplu de rotație interioară de 4067,45 Nm, reprezentând o creștere cu 50% față de predecesorul său mai mic. Cu o forță de împingere și de tracțiune de 533, 8 kN, AT120 le permite operatorilor să se ocupe de o mare varietate de proiecte, precum și să efectueze mai eficient foraje mai lungi și cu diametre mai mari, de până la 165 mm. Echipat cu prăjini de foraj cu lungimea de 6,096 m, AT120 îi ajută pe operatori să instaleze mai multe țevi în pământ, sporind și mai mult timpul de funcționare pe șantier.
AT120 oferă un design cu dispozitiv de blocare pentru a proteja prăjina de foraj și sistemul de acționare împotriva uzurii și deteriorării. Beneficiind de un design actualizat al compartimentului motorului și al panoului de acces, operatorii au acces sporit la componentele critice, simplificând astfel operațiunile de întreținere și capacitatea de reparare a capului de foraj.
Cu un motor Cummins de 6,7 l, ce dezvoltă o putere de 209 kW și respectă standardele de mediu UE Stage V, platforma de foraj direcțional AT120 beneficiază, de asemenea, de un software digital suplimentar și de o cabină nou proiectată, cu un scaun înclinat cu suspensie pneumatică și vizibilitate îmbunătățită la toate punctele critice de vedere. Pentru un confort deosebit al operatorului, nivelul de zgomot perceput de acesta nu depășește 80 dB(A). În ceea ce privește noul software digital, pentru operator acesta reprezintă un progres deosebit. Astfel operatorul poate urmări pe monitoare o imagine ilustrată a amprentei de foraj și a căruciorului, în timp ce acesta se mișcă în sus și în jos. În ceea ce privește zonele critice, unde se găsesc articulațiile sculelor ce necesită îmbinare și desfacere, operatorul va ști în orice moment unde se află.