Noile tehnologii trenchless prezentate la târgul VST din Franța
Cea de a 12-lea ediție a târgului VST destinat tehnologiilor trenchless, organizat la fiecare doi ani de către asociația științifică FSTT, a avut loc anul acesta între datele de 20 și 21 iunie 2017 la parcul de expoziții de la Chatou, lângă Paris. La acest târg au participat peste 75 de expozanți printre care producătorii de tuburi Saint-Gobain PAM, Duktus vonRoll, Hobas, Amiantit, Egeplast, Simona precum și producătorii de utilaje My-NDS, Eca Robotics, Ibak. Târgul era ocazia prezentării în aer liber a peste 40 de noi tehnologii de foraj dirijat, de diagnostic și tehnologii pentru reabilitare, efectuate pentru întreținerea rețelelor subterane.
Tematica principală era technica forajul dirijat care aduce economie de timp față de un șantier tradițional și face posibilă minimizarea riscurilor și a daunelor contribuind astfel la protejarea mediului. Este vorba despre o intervenție care nu cauzează neplăceri locuitorilor, iar costurile sunt între 30% și 40% mai mici decât în cazul realizării lucrărilor cu metode clasice. Sunt folosite diferite tehnici de aspirare iar forarea nu este efectuată în mod direct pe gazon. Prin foraj dirijat se obțin astfel rezultate durabile, lucrările fiind realizate fără deteriorarea rețelei subterane de gaz, de electricitate și a fibrei optice.
La târgul VST au fost prezentate și noile tehnologii de mentenanță realizate cu ajutorul inspecției cu camera de supraveghere, unde scopul este eliminarea impurităților cu aer compresat și cald și obținerea diametrului inițial a tevilor.
Pe lângă prezentările noilor tehnologii, au avut loc și conferințe despre subiecte legate de inovații, cum ar fi:
-conferința despre noi modalități de lucrări subterane și geotehnice (Universitatea din Hanovra);
-inovații în realizarea microtunelelor (Herrenknecht);
-soluții pentru detectarea și localizarea rețelelor subterane (My-NDS);
-îmbunătățirea sistemelor de apă potabilă prin pulverizarea rășinilor (Valentin TP Environnement);
-tratamentul calcitului într-un spațiu închis printr-un proces biologic (Ethic Environnement).
Târgul era astfel ocazia aprecierii beneficiilor tehnologiei trenchless precum și recompensarea celor mai bune inițiative în domeniu. Premiile au fost distinse pentru cel mai bun șantier terminat, cel mai bun șantier de reabilitare și cele mai bune grupuri sau organizații franceze care au marcat domeniul construcțiilor trenchless. A fost distins un premiu special pentru cea mai bună technică de foraj dirijat precum și premiul „Mathieu Le Chatelier” care recompensează cel mai bun student în domeniul construcțiilor trenchless.
Reacțiile pozitive a participanților față de proiectele prezentate arată că tehnologiile trenchless vor fi folosite și în viitor la realizarea proiectelor de mare importanță. Printre acestea se numără proiectul Grand Paris care are ca scop transformarea capitalei franceze într-un mare metropol mondial și european, îmbunătățirea calității mediului și dezvoltarea durabilă. Proiectul propune crearea unor noi centre comerciale în jurul Parisului precum și a unei rețele moderne și performante de transport public care să leagă diferite zone suburbane cu aeroporturile, stațiile de cale ferată și centrul Parisului. Proiectul are ca scop și construirea unei noi linii de metrou, numit Grand Paris Express având o lungime de 200 de kilometrii și 75 de gări. Costul proiectului este estimat la 32,5 de miliarde de euro.