RTi România: Tehnologii în premieră la nivel național

Primul proiect de reabilitare a colectoarelor de dimensiuni mari utilizând tehnologia de cămăşuire – SPRTM

Este de notorietate deja faptul că RTi România, companie ce furnizează şi implementează soluţii de reabilitare fără săpătură orientată în permanenţă spre rezolvarea problemelor clienţilor, promovează şi implementează soluţii inovative complexe de reabilitare a conductelor de canalizare sau de apă potabilă.

Premieră în România Deschisă provocărilor, compania RTi România a început astfel derularea unui proiect pentru un important client, reabilitarea unui canal colector ovoidal cu dimensiunile 1000/1500 cu lungimea de 420 m, a cărui reabilitare prin săpătură era imposibilă. Dimensiunile mari ale colectorului, dar şi faptul că era necesară o reabilitare structurală datorită traficului şi adâncimii acesteia, au condus la recomandarea tehnologiei de reabilitare prin spiralare – SPRTM, tehnologie implementată în premieră în România.

SPRTM

Tehnologia SPRTM este recunoscută pentru faptul că domeniul de aplicare este reabilitarea colectoarelor cu dimensiuni de până la 5500 mm, de orice formă, 1000/1500 mm pentru forma ovoidală fiind dimensiunea aplicabilă minimă cunoscută la momentul demarării proiectului. Ea constă în reabilitarea conductei de canalizare cu ajutorul unor profile din PVC ranforsate cu oţel, dimensionate astfel încât să răspundă particularităţilor şi necesităţilor din punct de vedere tehnic a conductei reabilitate.

Profilele din PVC sunt îmbinate etanş prin spiralare, complet automatizat, cu ajutorul unui robot ce înaintează autonom pe colector, lăsând în urmă conducta reabilitată. La final, se injectează un ciment special între conducta veche şi cea nouă, obţinându-se o conductă nouă cu caracteristici de curgere şi rezistenţă structurală deosebită.

DSC01706Caracter inovativ

Având în vedere importanţa, dar şi caracterul inovativ al proiectului, echipa RTi România a abordat cu extremă seriozitate fiecare etapă de lucrări, fie că a fost vorba de curăţirea profesională a colectorului, de reparaţiile locale sau de măsurătorile prealabile reabilitării, conştienţi de impactul decisiv al fiecăreia dintre acestea asupra derulării şi succesului în ansamblu al proiectului.

Una dintre etapele cele mai importante în derularea proiectului au fost măsurătorile în vederea simulării 3D a conductei de reabilitat pe baza cărora se proiectează şi construieşte ulterior robotul de reabilitare, a relevant faptul că soluţia are toate ingredientele pentru a deveni de fapt o premieră europeană: prima conductă rebilitata cu tehnologia SPRTM aplicată conductelor sub dimensiunile deja recunoscute ca fiind minimele iniţiale pentru formă de collector din proiect – 900/1380 mm.

Provocări şi soluţii

Proiectul a devenit astfel o permanent competiţie cu ei înşişi, cu provocări dintre cele mai diverse la tot pasul, tocmai datorită caracterului de noutate absolută – de la aprobări şi autorizări până la soluţii de montaj speciale care au necesitat implicare şi efort suplimentar din partea întregii echipe de implementare şi care nu ar fi fost depăşite fără sprijinul total al partenerilor care au înţeles condițiile deosebite.

Poliţia e cu noi

Unul dintre aspectele care i-a bucurat pe parcursul derulării proiectului a fost interesul deosebit şi cuvintele de laudă pentru echipă şi pentru tehnologia complet nedistructivă pe care o aplică, pe care le-au primit din partea agenţilor de poliţie fie că au fost de la poliţia rutieră sau poliţia locală atunci când în acţiunile de control au văzut şi înţeles în ce constau lucrările.

3

Ultima etapă

Ultima etapă, cea de injecţie cimenturi speciale între profilul SPR şi vechea conductă, este cea menită să crească rezistența colectorului reabilitat similar cu cele care se execută curent în Japonia, întreaga tehnologie, materiale, echipament şi know-how, fiind de altfel un patent japonez.

Fără rabat de la calitate

Calitatea lucrărilor de reabilitare, integritatea şi profesionalismul, relaţiile cu clienţii văzute ca parteneriate pe termen lung au fost şi sunt principalii factori care îi recomandă atunci când este vorba de un proiect la cheie de reabilitare conducte. Şi în acest caz, au ales ritmul de lucru optim pentru fiecare fază, care deşi la prima vedere poate părea mai lent, este de fapt ritmul optim astfel încât în condiţii de lucru deosebite să facă rabat de la calitate.

Obiective ambiţioase

După finalizarea acestui proiect, abordarea proiectelor majore, de anvergură, la nivel regional, alături de proiectele de construcţii finanţate prin fonduri europene continuă să reprezinte unul dintre obiectivele principale constituind un potenţial important de dezvoltare în Europa Centrală şi de Est precum şi în Orientul Apropiat. Know-how-ul acumulat de-a lungul anilor, echipa experimentată şi cele mai noi tehnologii din domeniul tehnologiilor fără sapătură – CIPP, SPR, UV liner, torcretare, close-fit, disponibile vor asigura în continuare calitatea înaltă şi fiabilitatea serviciilor companiei.