UNIVERSAL ŞI ÎN ACELAŞI TIMP SPECIFIC!
ERGELIT – SBM, mortar de zidărie folosit la construcţia şi reabilitarea sistemelor de canalizare vizitabile, căminelor de vizitare, la punerea la nivel a ramei gurilor de canal, la reabilitarea pavajului şi trotuarelor
Sunteţi un constructor profesionist care lucrează în cadrul serviciilor publice de apă, canal şi salubrizare? De câte ori aţi fost nevoit să reabilitaţi, cel puţin ocazional, o bermă dintr-un sistem de canalizare vizitabil sau aţi constatat că, o gaură de trecere prin peretele canalului, a unei conducte, trebuie etanşată, ori a fost nevoie să pozaţi plăci de ceramică sau de bazalt turnat pe radierul unui canal? Probabil că aţi fost nevoiţi, de mai multe ori, să executaţi lucrări în sistemul de canalizare care să fie etanşe la apă, iar sistemul de canalizare să devină din nou operaţional într-un timp foarte scurt! Sau, la suprafaţă, probabil că aţi constatat deseori că, din cauza traficului sau a unei execuţii greşite la origine, gura unui canal nu mai este la nivel cu suprafaţa carosabilă sau pietonală, ceea ce cauzează probleme utilizatorilor, iar soluţia nu era decât una singură – reaşezarea rapidă şi sigură a ramei gurii de canal la nivel cu suprafaţa drumului, eventual prin adăugire de inele de compensare!
Totodată, dacă este responsabilitatea dumneavoastră ca aceste lucrări să fie realizate rapid şi proiectul să devină operaţional, chiar mai repede decât este planificat, oricât de rapid se doreşte să fie terminată o asemenea lucrare, trebuie avut întotdeauna în vedere că este crucial ca ea să fie rezistentă şi durabilă de-a lungul deceniilor următoare.
Dacă sunteţi confruntaţi cu toate acestea sau cu probleme similare, atunci ERGELIT-SBM este soluţia pentru dumneavoastră!
ERGELIT-SBM este un mortar de o calitate ridicată, gata preparat, destinat utilizării imediate. Mai trebuie doar să adăugaţi apă şi să amestecaţi cu un mixer cu palete duble, pentru ca în final să obţineţi un mortar de zidărie proaspăt, complet impermeabil, compact şi plastic, cu aderenţă extraordinară şi care se întăreşte foarte rapid.
Mortarul ERGELIT-SBM şi-a dovedit de-a lungul anilor avantajele şi calitatea deosebită asigurată lucrărilor de zidărie din sistemele de canalizare vizitabile şi a căminelor de vizitare. Caracteristicile tehnice principale care asigură prelucrabilitatea facilă, rezistenţa şi durabilitatea în timp şi care îl fac ideal pentru aceste aplicaţii, se pot rezuma astfel:
• Uşor de pregătit, timp de preparare de la 15 la 25 minute;
• Granulometrie 0 / 4 mm şi consistenţă plastică;
• Întărire rapidă;
• Impermeabilitate;
• Aderenţă şi rezistenţă la tracţiune foarte ridicată, chiar şi la lipirea dalelor de bazalt turnat pe suprafeţe de beton;
• Rezistenţă ridicată la compresiune şi şocuri dinamice;
• Rezistenţă ridicată la abraziune;
• Rezistenţă foarte mare la coroziune (acizi şi alte materiale corozive cu pH de la 4,5 până la 10), la îngheţ şi la materiale saline antiderapante.